Gheorghe GușetRecordmanul victoriilor consecutive

Gheorghe Gușet, „Ghiță”, cum îl alintau prietenii, ne-a părăsit acum aproape un an, la numai 49 de ani, pe care îi împlinise la data de 28 mai 2017.

Originar din Zalău, unde îmbrățișase cariera de antrenor, „uriașul din Carpați”, cum a fost supranumit, deși era de-o sensibilitate rar întâlnită, a fost unul dintre cei mai titrați aruncători ai țării, specialitatea lui fiind proba de aruncarea greutății. Este primul atlet din România care a reușit să treacă peste „barierele” de 20,00 m și 21,00 m. A stabilit nu mai puțin de 15 recorduri naționale, dintre care 5 în aer liber, ultimul măsurând 20,84 m, în 1999 și 10 indoor, cel mai valoros 21,04 m, în 2006. A devenit maestru al sportului în anul 1990.

Chiar și astăzi, Gheorghe Gușet deține recordul victoriilor consecutive la Campionatele Internaționale ale României,  în aceeaşi probă - zece – obținute între anii 1998 - 2007, pentru ca, în total, regretatul atlet să ocupe și un loc doi, cu 13 titluri la această competiție etalon în peisajul atletic național.

În palmares, Gheorghe Gușet a strâns 1 loc 7 la Europenele în aer liber – 2002, 2 locuri 5 la CE indoor în 2000 și 2005, 11 medalii la Campionatele Balcanice în aer liber și 12 la cele de sală, 26 de titluri de campion național, dintre care 13 în aer liber și tot atâtea în sală.

 

Mai multe din această categorie: « "Parry" O'Brien Sorin Matei »