Premii

Published in Uncategorised

Cluj-Napoca este gazda celei de-a 64-a ediţii a Campionatelor Internaţionale ale României.

Fondul de premiere la această ediţie a Campionatelor Internaţionale de Atletism ale României este de 23.400 de euro, (premii nete) premiile fiind împărţite între cele 38 de probe ale competiţiei şi premiile de performanţă.

Astfel, probele vor avea recompensat locul I cu 200 euro, locul 2 cu 150 de euro şi locul 3 cu 100 euro, ştafetele vor fi premiate cu 240 euro locul I, 200 euro locul II şi 160 euro locul III, iar sportivii clasaţi pe unul dintre cele trei locuri fruntaşe din 8 probe premium (Feminin - 400 m, Lungime, Triplu Salt; Înălţime) Masculin – (Aruncarea discului, Aruncarea suliţei, 100 m plat, Lungime) vor fi premiaţi astfel: locul I 600 euro, locul II 400 euro şi locul III 200 euro.

Totodată, vor fi acordate premii de performanţă conform Tabelei Internaționale de Punctaj astfel: cea mai bună performanţă a concursului 600 euro, cea de-a doua performanță 400 euro şi a treia performanţă valorică va fi răsplătită cu 200 euro.

Vor fi trimise invitaţii către federaţii europene şi din afara continentului şi sunt aşteptaţi cel puţin 30 de sportivi străini. Prin fondul de premiere pus în joc, Federaţia Română de Atletism îşi doreşte atragerea unor sportivi de valoare, care să ridice valoarea competiţiei.

Premiile Campionatelor Internaţionale ale României

Categorie PREMII
MASCULIN LOCUL 1 LOCUL 2 LOCUL 3
100m  800 EUR 600 EUR 400 EUR
110m garduri  200 EUR 150 EUR 100 EUR
200m  200 EUR 150 EUR 100 EUR
400m  200 EUR 150 EUR 100 EUR
400m garduri 200 EUR 150 EUR 100 EUR
800m  200 EUR 150 EUR 100 EUR
3000m obstacole  200 EUR 150 EUR 100 EUR
5000m  200 EUR 150 EUR 100 EUR
Lungime  800 EUR 600 EUR 400 EUR
Triplu salt  200 EUR 150 EUR 100 EUR
Înălţime  200 EUR 150 EUR 100 EUR
Greutate  200 EUR 150 EUR 100 EUR
Disc  800 EUR 600 EUR 400 EUR
Suliţă  800 EUR 600 EUR 400 EUR
Ştafetă 4x100m  400 EUR 300 EUR 200 EUR
1500m 200 EUR  150 EUR 100 EUR
FEMININ      
100m  200 EUR 150 EUR 100 EUR
100m garduri  200 EUR 150 EUR 100 EUR
200m  200 EUR 150 EUR 100 EUR
400m  800 EUR 400 EUR 200 EUR
400m garduri 200 EUR 150 EUR 100 EUR
800m  200 EUR 150 EUR 100 EUR
3000m obstacole  200 EUR 150 EUR 100 EUR
5000m  200 EUR 150 EUR 100 EUR
Lungime  800 EUR 600 EUR 400 EUR
Triplu salt  800 EUR 600 EUR 400 EUR
Înălţime  800 EUR 650 EUR 400 EUR
Greutate  200 EUR 150 EUR 100 EUR
Disc  200 EUR 150 EUR 100 EUR
Suliţă  200 EUR 150 EUR 100 EUR
Ştafetă 4x100m  400 EUR 300 EUR 200 EUR
1500m 200 EUR 150 EUR 100 EUR
       
Premii de performanţă conform tabelei IAAF
Prima performanţă 800 EUR    
A doua performanţă 600 EUR    
A treia performanţă 400 EUR